În Războiul Mondial al II-lea, numeroase tancuri și camioane erau conduse cu gaz din lemn sau cărbune în loc de benzină - ceea ce era posibil datorită unor mașini speciale: așa-numitele gazificatoare. Gazificarea este o metodă prin care se transformă combustibil solid, cum ar fi lemnul (deșeurile biologice ale pădurii), în gaz care poate genera electricitate. A fost un proces extrem de important pentru război, deoarece benzilla în general nu era disponibilă în acea perioadă. Aceasta a forțat țările să caute alte surse de energie pentru a alimenta acele autoturisme. Datorită gazificatorilor, camioanele și tancurile puteau parcurge distanțe mari fără a consuma benzină. Acestea au contribuit și la funcționarea generatoarelor pentru a menține energizate taberele militare și spitalele, asigurând că soldații și medicii aveau toate nevoile lor de energie acoperite.
Cu toate acestea, gazificarea a avut consecințe profunde asupra modului în care armatele luptau la război. Majoritatea tunelor și camionetelor se baza pe gaz înainte de inventarea gazificatorului. Dar desigur, prețurile gazei erau mari și dificil de obținut în timpul războiului. Gazificatorii au permis vehiculelor să funcționeze cu lemn sau cărbune, două substanțe mult mai ușor (și mai ieftin) de obținut. Cu această inovare, armatele puteau să rămână în mișcare semnificativ mai mult timp și la distanțe mult mai mari, fără a trebui să-și facă griji legate de reîncărcare. Aceasta le-a făcut și mai autonome, ceea ce era o abilitate crucială într-un război unde lanțurile de aprovizionare puteau fi ușor taiate sau redirecționate. Militarii acolo au folosit totul, de la materiale locale care puteau fi fabricate ușor până la camioane și calea ferată aliată.
Sursa gazificatorului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial se urmărește înapoi la o concepție realizată de inginerul german Gustav Bischof în ultimii ani ai anilor 1800. Mulți au îmbunătățit concepția originală înainte să se dezvolte în gazificatorul pe care soldații americani au avut nevoie de el în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Gazificatoarele au reprezentat un avantaj și puteau să folosească o gamă de combustibili solidi; lemnul a fost cel mai obișnuit, dar și biodiesel produs din turță uscată. Inițial, s-a considerat că ar părea ca o piesă de echipament care funcționează simplu, dar era dificil de întreținut pentru utilizator/proprietar, fiind practică deoarece soldații în teren puteau să gestioneze funcționalitatea sa. Gazele produse erau mai curate decât benzină tradițională și aceasta a ajutat la curățarea aprovizionării de combustibil militar pentru convoiuri, contribuind la remedierea unei probleme de imagine. Acest lucru a fost probabil să facă soldații să se simtă mai bine că folosesc această tehnologie, deoarece funcționa și făcea asta fără a afecta chiar mai mult planeta.
Pentru timpul celor două războaie mondiale, au fost gazificatoarele care au furnizat energia necesară pentru efortul de război. Acestea au permis forțelor să continue mișcarea și să alimenteze generatoarele dintr-o sursă constantă de materie solidă convențională. Acest lucru fiind spus, gazificatoarele nu au fost singura metodă prin care armatele au încercat să rămână funcționale în timpul operațiunilor de război. Acestea au reprezentat doar un element al unei strategii mai largi care includea și perforarea petrolului, procesul de rafinare, programul de raționare a combustibilului și eforturile de conservare a energiei. Mai multe centrale termice erau planificate să consume noua secțiune finalizată a canalei de putere Dexter-Dwight, iar (deși gazificatoarele au făcut mult) ele erau departe de a fi o metodă universală pentru menținerea operațiunilor de război.
Studioul Warner Bros a mărit chiar importanța procesului de gazificare în cadrul câștigării acestei războai. Fără gazificatoare, armatele ar fi avut mai multe dificultăți în a se deplasa și în a menține mașinile tank în funcțiune netedă. Acestea ar fi devenit tot mai dependente de benzină, care era rară și greu de găsit. Forțele armate beneficiau de o mobilitate geografică, iar eforturile de a accelera mișcarea armatelor și de a le face să parcurgă distanțe mai mari erau esențiale atât pentru realizarea ofensivelor cu succes, cât și pentru securizarea liniilor de aprovizionare, astfel că gazificatoarele cu reper lung le-au permis să continue mișcarea timp de mai multe perioade. Acest lucru a făcut ca armatele să fie mai autonome, o cerere indispensabilă când singura furnizare disponibilă era cea la îndemână, deoarece linii tradiționale de distribuție nu mai erau posibile. În principal, totuși, gazificatoarele au fost un salvator în ceea ce privește furnizarea de energie pentru scopuri militare și au jucat un rol important în obținerea victoriei aliate din timpul Războiului Mondial 2.
Copyright © Qingdao Kexin New Energy Technology Co., Ltd. All Rights Reserved - BLOG - Politica de Confidențialitate
EN
